Afacere crestere iepuri

Creşterea iepurilor de casă reprezintă o îndeletnicire străveche şi pe plaiurile carpatine. Ceea ce i-a determinat pe oameni să crească această specie de animale au fost multiplele avantaje pe care le prezintă:

- carnea, asemănătoare organoleptic cu cea de pasăre, este bogată în proteine şi săruri minerale, săracă în grăsimi şi aproape lipsită de colesterol;

- blăniţele argăsite se pot folosi la confecţionarea de căciuli, gulere, jachete, mantouri, mănuşi etc.;

- părul este utilizat în industria de fetru;

- animal de laborator excelent;

- valorifică foarte bine nutreţurile vegetale existente în gospodărie;

- pot fi crescuţi în spaţii reduse şi în adăposturi ieftine;

- se înmulţesc foarte uşor şi au un ritm de creştere rapid, putând fi valorificaţi pentru carne la vârsta de 2-3 luni. O iepuroaică, prin produşii ei, poate produce 60-70 kg carne/an;

- au un randament la sacrificare foarte bun (55-60%).

În decursul timpului în ţara noastră s-au crescut iepurii în ţarcuri exterioare, grajduri pentru taurine, cuşti dispuse sub cerul liber sau sub şoproane, iar mai recent în sisteme intensiv industriale. Dacă o lungă perioadă de timp în care în exploataţiile cunicule s-au crescut rase pure sau hibrizi rezultaţi din încrucişări întâmplătoare, începând după anii 1980 s-au importat şi menţinut în exploataţiile de tip intensiv din ţara noastră linii de ascendenţi din care s-au obţinut hibrizi performanţi.

Primul Centru de Selecţie şi Hibridare al Iepurilor de casă s-a înfiinţat în anul 1979 la Întreprinderea Avicolă de Stat Sibiu, ferma Cisnădie. Între anii 1980-1988 s-au înfiinţat pe lângă Întreprinderile Avicole noi complexe de creştere a iepurilor, care au împânzit toată ţara. În aceste complexe s-a crescut un hibrid de carne SUPERCUNI destul de performant.

Conform informaţiilor furnizate de LEBAS şi COLIN (1992) ţara noastră producea în jurul anului 1990 circa 18.000 tone de carne de iepuri de casă, din care 8000 to în crescătorii specializate şi 10.000 to în crescătorii de tip rural.

După anul 1990, când efectivul de iepuri de casă a atins valoarea de 1.330.000 capete (tab. 1), odată cu încetarea activităţii în Întreprinderile Avicole de Stat, efectivele cunicule au fost lichidate. Drept urmare în anul 1992 este atins cel mai mic efectiv de iepuri de casă din ţara noastră şi s-a pierdut fondul genetic care a asigurat multiplicarea hibridului românesc de carne SUPERCUNI. În anii următori, efectivele de iepuri de casă au crescut în gospodăriile populaţiei, satisfăcând siguranţa alimentară a unei populaţii confruntată cu dificultăţile financiare, ajungând în anul 1999 la un efectiv de 1.300.000 iepuri de casă, care a rămas constant până în anul 2003.

În ţările din Uniunea Europeană, efectivele de iepuri de casă (tab. 2) au scăzut între anii 1998 şi 2003 de la aproximativ 94.000.000 la 92.000.000 iepuri. Acest fapt se datorează, în principal, reducerii efectivelor de iepuri de casă în Franţa cu aproape 2,6 milioane capete. O tendinţă crescătoare a efectivelor de iepuri de casă a fost consemnată în Italia, care a înregistrat un spor de efectiv de 1 milion de capete. Efective mari de iepuri de casă se cresc în Italia (67 milioane), Franţa (11 milioane), Germania (9,8 milioane), Spania (2 milioane) şi Grecia (1,5 milioane).

În ţările din Europa de Est, în perioada 1998-2003, efectivele de iepuri de casă (tab. 3) au înregistrat o evoluţie ce poate fi apreciată în linii generale ca descrescătoare, dar neînsemnată cantitativ. Cele mai mari efective de iepuri de casă au fost crescute în Cehia (5 milioane), România (1,3 milioane), Polonia şi Slovacia (1 milion).

În Comunitatea Statelor Independente (C.S.I.), efectivele de iepuri de casă, de aproape 19 ori mai numeroase decât în Europa de Est şi de 2 ori decât Uniunea Europeană, au crescut în perioada 1998-2003 cu aproape 13 milioane capete. Din cei 179.840.000 iepuri de casă crescuţi în ţările C.S.I., Uzbekistanul deţine 80 milioane, Kazakhstanul 62 milioane, Tajikistanul 25 milioane, Ucraina 5,6 milioane, Armenia 5 milioane şi Federaţia Rusă 1,8 milioane.

Între anii 1992 şi 2002 importurile de carne de iepure de casă (tab. 4) în Uniunea Europeană au crescut cu aproximativ 1000 tone, pe când exporturile au crescut cu doar 400 tone. Dacă importurile se situează în mod constant la peste 3000 tone, uneori cu valori apropiate de 3900 tone, exporturile au înregistrat fluctuaţii foarte mari, variind între 1400 şi 3800 tone. În majoritatea anilor luaţi în studiu importurile au fost superioare exporturilor în Uniunea Europeană. În anul 1995 exporturile au reprezentat doar 45% din importurile de carne de iepure de casă în Uniunea Europeană.

Cantităţi importante de carne de iepure de casă importă (tab. 5) Belgia, Portugalia, Franţa, Italia şi în ultimii ani Danemarca. Exportă cantităţi mari de carne de iepure de casă: Spania, Olanda, Belgia, Franţa, Danemarca şi Germania.

În anul 2002 importurile de carne de iepure de casă în Uniunea Europeană au fost în valoare de aproape 16 milioane euro, în timp ce exporturile s-au ridicat la suma de aproximativ 13 milioane euro. Exprimate procentual, exporturile (3164 tone) reprezintă 81% din importurile (3893 tone) de carne de iepure de casă.

În Europa de Est au importat carne de iepure de casă (tab. 6) doar Cehia şi Macedonia, iar export a făcut Cehia, Macedonia şi în anul 2002 Serbia şi Muntenegru. În statisticile FAO ţara noastră apare că a realizat în anul 2000 un export în valoare de 103.000 euro.

Dintre ţările din Comunitatea Statelor Independente au făcut importuri de carne de iepure de casă în perioada 1998-2000 Georgia şi Kazakhstanul, iar în anul 2002 numai Ucraina. Au exportat carne de iepure de casă Kazakhstanul şi Ucraina.

Trebuie subliniat faptul că în aceste zone (Europa de Est şi C.S.I.) atât importurile cât şi exporturile de carne de iepure de casă se cifrează la valori scăzute şi extrem de oscilante de la un an la altul şi de la o ţară la alta, ceea ce denotă o piaţă neconsolidată, aflată în căutări, dar care dispune de un potenţial productiv mare.

Conform estimărilor FAO din anul 2001 producţia mondială de carne de iepure de casă se ridică la peste 1.000.000 tone (tab. 7). Cel mai mare producător de carne de iepure de casă este China, cu 315.000 tone/an, dar în care consumul este de doar 0,07 kg/locuitor/an. Italia produce 221.000 tone de carne de iepure de casă şi are cel mai mare consum pe locuitor (5,8 kg/an/locuitor). În principalele ţări producătoare şi consumatoare de carne de iepure de casă din Uniunea Europeană se consumă în medie 3,7 kg/an/locuitor.

Producţia de carne de iepure de casă pe continente este următoarea: 570.051 tone în Europa, 85.782 tone în Africa şi 55.681 tone în America. În Africa 90% din producţia de carne a continentului este produsă în ţările din nord.

Preţurile pe tona de carne de iepure de casă la producător (tab. 8) au fost stimulative în ţările din Europa. Analizând evoluţia acestora în Germania, în perioada 1998-2001, se constată că la producător carnea de iepure de casă s-a vândut cu preţuri cuprinse între       3,87-4,47 mărci/kg carne.

În România, între anii 1991-2001, preţurile pe tona de carne de iepure de casă (tab. 9) au variat extrem de mult, de la 441,65 dolari US în anul 1997 la 4129,71 dolari US în anul 1999. În perioada 1991-1994 preţul pe tona de carne de iepure de casă s-a situat la valori ce depăşeau, în general, 1000 dolari. Cele mai scăzute preţuri s-au înregistrat între anii 1995-1998, când tona de carne de iepure de casă a costat între 441,65-959,68 dolari US. Preţul tonei de carne de iepure de casă din anul 2001, de 2442,51 dolari US, este un preţ stimulativ pentru crescătorii acestei specii de animale.

La Conferinţa ONU din 28 septembrie 2001 de la Roma, FAO a anunţat că este pregătită să promoveze creşterea iepurilor de casă prin diverse proiecte aplicate în toată lumea. Expertul FAO în producţia animală Emmanuele Gurne Bleich a precizat că „este o recunoaştere tot mai mare a potenţialului pe care animalele mici îl prezintă, potenţial subestimat până acum”.

În 29 septembrie 2001 la Ragusa, Sicilia, a avut loc a doua adunare generală a Observatorilor Internaţionali ai Creşterii Iepurilor din ţările mediteraniene care promovează creşterea iepurilor din punct de vedere al unei surse sigure de hrană.

Creşterea iepurilor de casă în ferme are un important potenţial de a îmbunătăţi securitatea alimentară a populaţiei Terei, inclusiv a ţării noastre, cu un produs cu valoare nutritivă adecvată unui regim alimentar echilibrat, sănătos.

Prin măsuri adecvate cuniculicultura poate fi redresată în România, iar prin orientarea pentru export aceasta poate contribui la un aport valutar consistent, extrem de util ţării noastre.

MĂSURI DE REVITALIZARE A CUNICULICULTURII

ÎN ROMÂNIA

Urmărind evoluţia importurilor, exporturilor şi a consumului de carne de iepure din ultimii ani ne putem orienta spre piaţa nesaturată oferită de consumatorii acestui produs alimentar şi putem elabora previziuni privind producţia, comercializarea şi costurile de producţie ale acestuia.

Producţia de carne de iepure de casă

În vederea creşterii producţiei de carne de iepure de casă trebuie să avem în vedere următoarele:

- asigurarea unei desfaceri constante a cărnii de iepure de casă prin magazine alimentare şi supermarketuri (Metro, Carfoure, Billa etc.);

- punerea în valoare a fostelor ferme de creştere a iepurilor de casă depopulate (aflate în conservare) sau privatizate;

- atragerea unor investiţii străine în vederea retehnologizării exploataţiilor cunicule şi a îmbunătăţirii calităţii produselor;

- acordarea unor stimulente pentru crescătorii de iepuri de casă care produc pentru piaţa internă şi externă;

- asigurarea posibilităţii de a beneficia de fonduri nerambursabile SAPARD pentru achiziţionarea de animale pentru prima populare, pentru producerea şi dozarea furajelor combinate granulate, pentru utilaje, echipamente şi instalaţii necesare abatorizării iepurilor de casă;

- înfiinţarea unor centre acreditate de însămânţare artificială care să distribuie meterial seminal de la animale cu valoare genetică ridicată;

- înfiinţarea unor Staţiuni de selecţie şi hibridare a iepurilor de casă zonale în care să se păstreze liniile de ascendenţi (bunici, părinţi, materne, paterne) şi să se creeze hibrizi de carne;

- înfiinţarea asociaţiilor de crescători de iepuri de casă, precum şi a cooperativelor producătoare de hrană şi de echipamente pentru iepuri;

- construirea unor abatoare pentru sacrificarea iepurilor de casă care să fie agreate de Uniunea Europeană pentru export;

- realizarea unor proiecte de pregătire şcolară pentru creşterea iepurilor de casă în zona rurală şi preorăşenească în scopul familiarizării copiilor cu dezvoltarea unei afaceri proprii şi cu creşterea animalelor pentru consumul familial.

Comercializarea iepurilor de casă

- importul:

- acordarea de facilităţi vamale pentru importul de reproducători pentru prima populare;

- limitarea importurilor de carne de iepure de casă, concomitent cu stimularea producţiei interne şi a reducerii preţurilor de vânzare;

- exportul:

- prospectarea pieţii europene de carne de iepure de casă şi realizarea de contracte cu parteneri din Uniunea Europeană în vederea comercializării producţiei româneşti;

- diversificarea ofertei de export: carcasă, carne tranşată, carne semipreparată şi conserve de carne;

- acordarea de prime de export pentru carne sau subproduse cunicule.

Costurile de producţie

Investiţiile străine atrase au ca direcţie de acţiune implementarea unor tehnologii performante în următoarele activităţi:

- întreţinerea iepurilor de casă:

- utilizarea unor sisteme moderne de hrănire, adăpare şi ventilaţie;

- controlul computerizat al microclimatului din adăposturi;

- însămânţarea artificială cu material seminal de la reproducători valoroşi;

- hrănirea iepurilor de casă:

- controlul calităţii materiilor prime şi a furajului finit: nutritiv, micotic, toxicologic şi bacteriologic;

- optimizarea reţetelor furajere: energo-proteic, vitamino-mineral ş.a.;

- granularea reţetelor furajere pe categorii de iepuri de casă;

- sacrificarea iepurilor de casă:

- creşterea gradului de igienă în abatoare;

- aplicarea sistemelor europene de control al calităţii produselor alimentare (HACCP, ISO);

- aplicarea unor tehnologii moderne de abatorizare.

Prin aplicarea unor tehnologii moderne cu indicatori tehnici superiori se va realiza o sporire a productivităţii muncii şi o reducere a costurilor de producţie în cuniculicultură.

 

 

Structuri de producţie şi forme de integrare a acestora

Într-un sistem de producţie există mai multe părţi componente care trebuie a fi studiate pentru a avea succes. Acestea sunt următoarele: componenta istorică, componenta tehnologică, componenta animală, componenta umană şi componentele socio-economice (agricultura şi gestionarea rezervelor ţării, infrastructura agrară şi zootehnică, în cazul de faţă, producţia de carne de iepuri de casă).

Structurile de producţie, după componenta animală şi tehnologică, pot fi de tip intensiv, de tip gospodăresc (rural) sau de tip instructiv-educativ.

Structurile de producţie de tip rural pot fi organizate după programul „Pachete familiale” dezvoltat în Mexic. Acest program este coordonat de Direcţia Generală de Avicultură şi Animale Mici (DGAAM) şi are în vedere nu numai iepurii de casă, ci şi păsările, albinele şi alte animale mici. Scopul acestor programe este de a produce, cu resurse locale, carne, ouă şi produse apicole pentru consumul casnic. Prin utilizarea unui program de marketing al acestor produse cresc veniturile familiilor implicate.

Obiectivele programului sunt următoarele:

- să informeze producătorii asupra caracteristicilor iepurilor, să-i facă să înţeleagă potenţialul pe care-l are creşterea iepurilor şi să informeze prin mass-media despre aceste acţiuni;

- să-i instruiască pe viitorii crescători şi experţi, privitor la principalele operaţiuni tehnice utilizate în creşterea iepurilor;

- să producă reproducători atât pentru exploataţiile mici cât şi pentru cele industriale.

Pentru sprijinirea acestui program, DGAAM coordonează o serie de experimente, în exploataţiile proprii, pentru testarea tehnicilor de producţie, a instalaţiilor şi echipamentelor, precum şi a raţiilor alimentare preparate din resurse locale. După testare, soluţiile tehnice vor fi aplicate în sistemul de producţie rural.

Programul abordează patru nivele de producţie: familial, comunal, judeţean şi naţional. Dificultăţile la nivelele familial şi comunal sunt uşor de urmărit, drumul de la producător la consumator fiind scurt. La nivelele judeţene şi naţionale situaţia este mai complicată, deoarece este nevoie de piaţă de desfacere, de marketing etc.

Programul „Pachete familiale” cuprinde acţiuni de informare, instruire, expertize tehnice, înmulţirea animalelor de prăsilă şi asistenţă tehnică pentru crescătorii de iepuri.

Sediul central al DGAAM se află capitala ţării, iar pe teritoriul ţării se află mai multe puncte de lucru.

Direcţia Generală de Avicultură şi Animalele Mici acţionează la nivel naţional şi la nivel comunitar.

La nivel naţional procedează la următoarele acţiuni: publică broşuri de specialitate şi alte mijloace de informare, asigură material biologic propriu, participă la expoziţii şi târguri, distribuie pliante şi postere prin care ilustrează metodele de lucru cu animalele într-o modalitate uşor de înţeles de către toţi fermierii.

La nivel comunitar acţiunile agenţiei sunt promovate de un inginer zootehnist instruit în tehnici de comunicare într-un centru DGAAM, numit promotor, care asigură pe teren aplicarea programului. În prima etapă promotorul prezintă programul către conducerea locală, explicând scopul şi beneficiile acestuia. Apoi organizează întâlniri cu cei interesaţi, vizitează familiile şi înmânează documentaţia cu tehnologia care se va aplica. De asemenea, încearcă să implice învăţătorii şi profesorii în aceste acţiuni, deoarece copii sunt cei mai receptivi şi îi pot convinge pe părinţi să achiziţioneze „Pachetul familial”.

Promotorul face o listă cu familiile interesate şi stabileşte cu acestea modul de plată a „Pachetului familial”. Acesta se poate plăti pe loc sau în rate sau în natură. Pentru un pachet format dintr-un mascul şi cinci femele, fermierul poate plăti cu acelaşi număr de animale sau cu 7 piei prelucrate. Un reprezentant al comunităţii locale colaborează cu promotorul, conducându-l la fermele comunităţii.

Structuri de producţie de tip intensiv pot fi realizate fie prin încheierea unor contracte directe cu firme de specialitate din ţări din Uniunea Europeană (Italia, Franţa, Germania ş.a.) care să asigure, pentru crescătorii de iepuri de casă din România material biologic, echipamente şi nutreţuri granulate, precum şi desfacerea producţiei de carne realizată în exploataţiile noastre, fie prin intermediul unor distribuitori din România, din Ungaria sau din alte ţări, care au stabilite deja relaţii de colaborare cu firme din Uniunea Europeană.

În acest din urmă caz putem da ca exemplu firma „GEREND” din localitatea Kerekegyhaza din Ungaria, care este reprezentantă a firmelor:

- „RICHEL ELEVAGE” din Franţa care produce sisteme de întreţinere pentru iepurii de casă;

- „HYCOLE” care furnizează iepuri hibrizi;

- „FRANCOM” care asigură calculatoare şi utilaje pentru dirijarea microclimatului din adăposturile de iepuri;

- „ROXEL” care produce silozuri verticale, sisteme de transport, furajare şi tehnologie pentru întreţinerea în sistem intensiv al iepurilor de casă;

- „MENEGHIN” din Italia, care realizează cuşti pentru iepurii de casă pe un nivel sau pe două nivele.

Firma „JAGER” din localitatea Bikal, Ungaria, poate asigura pentru cei ce doresc să crească iepuri: cuşti, material biologic, furaj granulat, sacrificare a iepurilor şi desfacere a cărnii acestora.

Dat fiind faptul că fostele ferme de creştere a iepurilor din cadrul Întreprinderilor Avicole au fost privatizate, acestea pot deveni intermediari între firmele din Uniunea Europeană şi producătorii de carne de iepuri din ţara noastră şi chiar producătoare de material biologic valoros pentru fermele mici. Ele ar trebui ajutate cu credite rambursabile pe termen lung pentru a-şi construi abatoare moderne, care să poată fi acreditate de Uniunea Europeană pentru export.

Structuri de producţie de tip instructiv-educativ pot fi organizate de cadrele didactice din învăţământul primar şi gimnazial. În Statul Texas din S.U.A. există pentru elevi programul „4H Rabbit Project” care oferă acestora posibilitatea de a împărtăşi cu prietenii experienţa acumulată în clubul 4H, distracţii şi activităţi instructive cu alţi membrii, ajutorarea în ceea ce priveşte conducerea şi comunicarea, oportunitatea de a învăţa despre comportamentul animalelor şi modul lor de reproducere, dobândirea capacităţii de a avea răbdare cu animalele, de a le înţelege şi de a le îngriji, iniţierea în ştiinţa hrănirii şi a prevenirii bolilor, obişnuirea cu anumite responsabilităţi (îngrijire) şi de a iniţia noi afaceri, precum şi experienţă în creşterea iepurilor.

În familii, educaţia prin muncă a tinerilor trebuie să constituie o trăsătură definitorie, care să-şi pună amprenta asupra stării sociale a acestora. Copiii, care iubesc foarte mult animalele, se pot ocupa cu efort fizic scăzut şi fără a afecta timpul destinat pregătirii şcolare, de creşterea iepurilor în gospodăria familiei. Cu mâinile lor mici şi pasiunea specifică vârstei, ei îşi pot dezvolta propria lor afacere prin care să contribuie la realizarea unui standard de viaţă decent.

This entry was posted in Cresterea animalelor and tagged . Bookmark the permalink.

One Response to Afacere crestere iepuri

  1. Mircea Cosmin says:

    -vand iepuri de casa in numar de 50-100 la varsta de 2 luni sau 3 luni

    -sau caut o firma serioasa in viitor (anul 2012) pentru a ridica cantitati de 200 de iepuri vii, treptat si mai multi iepuri

    -pretul in functie de kilogram sau varsta dupa cum ne intelegem se discuta la telefon sau la fata locului

    -0736959680

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>